- Ești trist asta-seară, îi spuse pasărea,
văd eu că ești trist...
- Nu, nu - răspunse soldatul.
- Și totuși par trist, zise pasărea cea albă,
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul,
nu, nu.
- Ești trist asta-seară, văd eu,
ai ceva pe suflet - mai zise
pasărea albă.
- Nu, nu sunt trist - și lasă-mă în pace!
se răsti la ea soldatul.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui
și zbura fâlfâind din aripile ei mari
și albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare?
se trezi deodată soldatul, vorbind
singur.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.