Cer stătea lungit pe cer, adormind
o tandră moarte în albastru,
și în negru, din aproape, din departe.
Chip stătea lungit pe chip, doar un ochi,
doar o sprânceană, și-aprindeau cometa
stinsă pe-o orbită pământeană.
Timp stătea lungit pe timp, nemișcarea
din mișcare își croia un sarcofag
într-o leneșă-ncordare.
Unde mă sfârșeam, de unde începuseși viața tu,
n-am știut-o,
nu vor ști-o orele de-atunci, de-acu!
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.