Dă-mi voie să plâng între florile inimii tale,
Iertătoare să-mi mângâie pleoapele roșii răsuri.
Bolovănită în piept mi-i durerea și crudă
Ca laptele-n ugerul oii pierdute-n păduri.
Dă-mi voie să tac. Voi pași de-acum ca un vânt,
N-am să mai scutur boabe de rouă - albe mărgele,
Duioase, umane câmpii, n-am să vă tulbur
Și-am să calc doar pe florile negre-ale inimii mele.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.