Dragostea mea care-a murit înecată în tine
Lăsându-mi în suflet adânc dureroasele hrube
Pe care cândva le umplea rădăcinile ei,
Luminile becurilor sinistre dansând pe oraș,
Țipătul, bufnetul brazilor rupți în păduri.
Sunt numai tonuri țesute în marea acestui
Cer arzător, simfonie atât de imens de umană.
A zburat repede-o frunză prin razele geamului meu
Am privit-o distrat, neluând-o aproape în seamă
Și m-am gândit la pescarii din deltă cu teamă
Noaptea întreagă de 9 spre 10 octombrie.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.