Ciutura
Un om în miezul zilei se răzimă-n țapină,
Cu fața încordată, îngândurat puțin.
Își șterge de pe frunte sudoarea de lumină
Și-i fumegă în spate cămașa lui de in.
Din ciutură-nghețată el soarbe-o-nghițitură,
Apoi și-ndreaptă pașii către păduri, tăcut.
Și ciutura păstrează sărutul lui pe gură
Precum, sfioasă, fata, întâiul ei sărut.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.