Yo no vi una luna más grande en ninguna parte
Como desde lo alto de la montaña nevada.
Parecía haber tomado prestada la claridad
de mi alma ilimitada
El viento lleva en los valles azules
ríos de chispas como en hechizos antiguos.
Las flores de invierno sopladas en ramas de abeto
se deslizan como canciones de cristal en mis oídos.
Aqui todo, los bosques cantores,
El cielo limpio, las vacíos chozas del aprisco,
Las ramas de la noche, reunidas en el corazón,
Se convierten en sangre joven y sana.
Los árboles del valle suenan el cuerno,
los hurones y las sombras de la noche fluyen apresuradas.
Aquí la imaginación es tan fuerte como el ozono
Y los sueños se prenden en las crestas petrificadas.
Entonces lo vería como algo natural,
Si en las frentes de mi amigos del viaje, en vuelos,
Saltarían llamas de canto y fuerza
Tejidas a imagen de sus amores.
Noapte de iarnă
N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârşit.
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.
Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopţii, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.
Codrii din vale sună din corn,
Curg jderii şi umbrele nopţii grăbite.
Aici închipuirea e tare ca ozonul
Şi visele scapără-n muchi împetrite.
Încât aş privi pe un lucru firesc
Dacă pe frunţile prietenilor de drum, în zbor,
Ar sălta flăcări de cântec şi forţă
Împletite după chipul iubirilor lor.
Translator: Gabriel Cristea
see more poems written by: Nicolae Labiş
