Mă uit la mine și m-amuz
Ce fraged sunt și ce hurmuz!
În răsfățări candide-înot.
Atât venin, de unde scot?
Și ce hazliu îmi este-acest
Timpan al inimii, ce gest!
Și sufletul răsfrânt ca un
Larg evantaliu de păun.
Dar lumina respirând trudit
Mă fierbe-n duhu-i și mă schimbă,
Când atârnat de infinit
Mă face pentru clopot limbă.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.