Frate,
Ce-ai venit din Essen, în pocale-i soare roș
Bem cu brațe-ncrucișate
După datini din strămoși
I-auzi doina,
Vrajă multă toarnă-n ea,
de ani, mereu
Tu privești poza asta
Unde-s draga mea și eu...
Fața asta...
țin la dânsa, precum floarea de cicoare,
iubind soarele,
De-a pururi tot se-ntoarnă către soare:
Nu știu cum să-ți spun
spre dânsa în ce chip m-aduse soarta...
Să-ți citesc din Eminescu:
"Tu nu ești frumoasă, Marta..."
Mi-a zâmbit ... Citise-acasă,
împins și el de vreo iubire,
Din poetul țării noastre cel mai mare-o tălmăcire.
Dezvelind o poză veche cu o față de departe,
A-nceput să-mi spună-n șoaptă niște versuri fără moarte:
"Îndrăgi flăcăul fata,
Ea pe altul îl iubea..."
Versurile lui un cântec de pe Rin le însoțea.
Și prin tot ce-aveau ca oameni, una ne sminteam noi doi.
Eminescu și cu Heine se-nfrățiseră prin noi.
Chipurile dragi din poză le-am schimbat.
Și câte-o carte
Despărți-ne-vom
dar versul ne-o lega și mai departe.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Labiş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.