Nu rup mărăcinele.
Poate că-mi vrea binele.
Mai aproape vin de el,
îl ating și sfântul sânge
înroșește mâna-mi dreaptă
ca pe un petic de drapel.
Sângele îl las să crească,
fața-n sânge mi-o ascund.
Sunt o-nvingătoare
și nevinovată mască.
De o viață-așa mă ține
dragostea în mărăcine.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.