O, Frate, o, Destin egolatru!
În Poe, ca-n ceaunul Satanii,
mă zbat când sunt orele patru.
Ce stranii, adânci petrecanii!
În ghearele fetei Lenore,
o dată pe noapte, mă bate
blestemul înalt și sonor
din propria-mi identitate.
Tărâm cu cenușă pe frunze.
Un lac mistuit. Ulalume.
Aicea plânsem și șezum,
Iubire, silabe ascunse.
Dar zorii? Mă mântuie zorii?
O dată gustând din delir
mai pot eu cândva să respir
aceste candori iluzoriii?
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.