Rămâne să-mi spun doar atâta: Nu vede. Ea nu.
Nu vede cum iarba albastră în negru trecu.
Nu-mi vede mirarea, nici umărul care cade
ca ultimul fruct al acestor priveliști nomade.
Rămâne să umblu prin numele ei de Ioană,
prin numele-n care nu-ncape decât o consoană.
Rămâne să-i caut parabola frunții inerte,
deschisă doar celei mai canonizate oferte.
Ci, nevăzătore de-mi e, nu îmi e nevăzută.
Și, noapte de noapte, obsesia mea o sărută.
Și, noapte de noapte, mă-ntorc într-un neam de femei,
și noapte de noapte, reintru în pântecul ei.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.