Pahar imens în care înoată-o portocală
ca irisul în apa corneii unui zeu.
Această dimineață se-anunță colosală
pe spaima necurmată a sufletului meu.
Poate că-mi sparg străvechiul canat, și se dilată
vedeniile, până la crez. Poate că urc
la fruntea mea cerească întrevăzută-odată,
într-un moment de moarte pătată cu amurg.
Va trebui, desigur, cu salt sublim, să sar pe
înaltele altare azi. Dar, mai ales,
să uit de rămășița umană ce-mi dă ghes
sticlind ursuz și galben ca pieile de șarpe.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.