Roata cârmei nu e-n mâna mea.
Roata cârmei stă deasupra mea.
Nimeni n-o rotește, nici la stânga,
nici la dreapta. Vasul stă pe loc.
Roata cârmei e un scarabeu
răstignit pe cerul meu de lemn.
N-are ce să caute acolo.
E o cârmă care-a-nnebunit.
Ce-ar putea cârmi în sus, pe drumul
vertical al Mării Nicăieri?
Și de ce stă neclintită cârma
într-o lume plină de cârmaci?
Măcar vântul ar putea s-o miște.
Unde-i liliacul somnambul,
unde-i luna ca să-i schimbe forma,
alungându-i spițele, turtindu-i
cercul, ca să semene cu-n pește?
Visul și-a-ncetat călătoria.
Cârma e nebună: nu cârmește.
vezi mai multe poezii de: Nina Cassian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.