În ocolul lui Lachie
În ocolul lui Lachie cocoșul stă
sub o roabă. Și... ce nu e în regulă? – E jerpelit.
Unde-i eleganța lui militară,
manierele de gauleiter, insuportabila lui semeție?
Îl voi numi de-acum încolo țârcovnic, mi se pare mai potrivit.
Eu, de asemenea, mă simt jerpelit și dezorientat; cineva
mi-a șterpelit busola. Respir un aer negru.
Mă uit la cloncănitor, mă uit la mine.
Găinile lui scurmă pământul, fac un pas înapoi
și se zgâiesc la râcâielile făcute. Ele scot sonuri materne,
liniștitoare, numai bune de ascultat lângă gura sobei.
Dar el își deschide ochii cleioși, se uită la mine
și emite, nu un sunet chinuit de trompetă,
ci un cârâit chircit.
Respir aer negru, îmi ciugulesc
penele zdrențuite, nu mai pot sta în vârful picioarelor.
Mi-e dor de găinile mele brunete...
Mi-e dor de cotcodăcitul lor îmbietor...
* Poezia a fost scrisă când Norman MacCaig avea vârsta de 76 de ani.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Norman MacCaig
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.