Într-o zi, de bună seamă,
când s-a dat jos mai din pat,
s-a cam supărat pe lume
El, Văcarul peste Sat.
Nu era mare Scofala
ce-i trecuse...Nu prin cap,
ci prin mintea-i halandala
galopând trăsnăi în trap.
Cum o dregi, sau cum o faci
S-a ales deodată însă,
Fără sat şi fără vaci,...
Numai cu o faţă plânsă!
Înjurându-şi tot amarul,
Nici că-şi mai văzuse plinul,
pân- că-i luaseră şi darul...
...Îmbufnat?... Lipsea motivul
şi de ne-înţeles Văcarul!
vezi mai multe poezii de: Dan Eugen Munteanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.