De ceruri stârnit, vântul împrăştie colbul,
Norii se pregătesc pentru un aprig desfid,
Lângă cântecul mării,se aşează el, orbul,
Iar porţile priviri-i în sine se deschid.
Se plimbă prin neantul din viaţa-i absurdă
Şi aude cum inima lui se revarsă,
Neştiind, nevăzănd, dar în tremur de undă,
O aşteaptă pe stânci ca să-i fie mireasă.
Ea vine, îmbrăţişându-l de după grumaz,
Oferindu-i ca daruri numai zâmbet şi flori,
El fără să răstoarne doar un muşchi pe obraz
O soarbe cu privirea-i încărcată-n ninsori.
O priveşte cu gândul, o vede cu mâna,
Din miresme îşi extrage arome visând,
Nu ştie când veselă, îl mângâie luna,
Dar vede freneticul prin pupile curgând.
Zâmbeşte în cuvinte şi-aude acorduri,
Arcuşuri înstelate îi sărută-n viori,
În sufletu-i aspru se deschid noi fiorduri
Ce sapă în malurile din vis, cu splendori.
Doreşte arzând să o sfărâme în braţe,
Să-şi lipească şi buzele de trupul ei cald,
Dar ea se retrage, se desprinde din aţe
Şi-l părăseşte pe orbul cu ochi de smarald.
....................................................................
Nu vede dar pipăie şi simte şi-aude
Zgomotul lacrimilor ce-i pică pe piatră,
În glasu-i gâtuit de emoţii, se ascunde
Umbra paşilor ei, veştejită în glastră.
Mici scântei se preling pe obrazu-i de ceară,
Se întreabă -de ce oare- la Domnul cel sfânt,
Iară inima lui răscolită şi-amară
Ţipă prin gândurile nerostite-n cuvânt.
Silabele-l ceartă, printre fraze se pierde,
Şi prin albul din vise, şi în negru-i afund,
În poveşti de iubire, e monstrul ce arde,
E o fiară, de care zânele se ascund.
Nenorocu-i obercăie prin viaţa-i zmolită
Agăţat de catargul corăbiei negre,
Şi-n marea în ţăndări, de iubire zdrobită,
Înoată în chaos printre vaste tenebre.
..................................................................
Parcă-s orb şi nu văd cum lumina se stinge,
Întunericul se plimbă prin ziua de-apoi,
De abia mai observ că şi vara ne ninge
Cu petale de noapte răsfirate în noi.
Orbit de viitorul din lacrimi amare
Astăzi nu mai văd în amândoi prea departe,
Mi-e sufletul încărcat cu bezna din soare
Şi cu doruri ce curg în dorinţe deşarte.
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Agafia
Mulţumesc foarte mult!
stefan doroftei doimaneanu
vineri, 07 aprilie 2017
Sincere aprecieri
Agafia
vineri, 07 aprilie 2017
AnaMar
Trebuie să mă crezi că sunt încântat când constat că poezia mea ajunge la sufletele celor ce o citesc! Mulţumesc frumos!
stefan doroftei doimaneanu
duminică, 02 aprilie 2017
danab
Mulţumesc mult! Şi te rog ajută-mă! Pentru mine ca autor este foarte greu să înţeleg unde am greşit! Mereu am considerat că acesta este rostul unor comentarii! Să sesizeze, să ajute şi să încurajeze! Avem mare nevoie de critică! Pe acest site cred că trebuia ca în permanenţă să avem parte de analiză pe text exact aşa cum ne exprimăm opţiunea când postăm! Domnul Blind abia că îşi mai aduce aminte de noi!
stefan doroftei doimaneanu
duminică, 02 aprilie 2017
Mi-e sufletul încărcat cu bezna din soare
Şi cu doruri ce curg în dorinţe deşarte.
Îmi regăsesc sufletul în aceste frumoase versuri!
AnaMar
sâmbătă, 01 aprilie 2017