Traducere de Octavian Cocoş
Zilnic te joci cu-această lumină călătoare.
Subtilă musafiră, ce-n apă stai şi-n floare.
Mai mult eşti decât capul cel alb pe care-l stoarce
ca pe-un ciorchine-n vie a mea mână dibace.
De când ţi-am dat iubirea, eşti unică, scumpete.
Aş vrea să-ţi întind trupul sub galbene buchete.
La mizăzi în stele cine-al tău nume-l scrie?
Că azi exişti, să nu uiţi, îmi eşti datoare mie.
Deodată-n geam vântoasa îmi bate cu asprime.
O plasă este cerul cu peşti de întunecime.
Şi vânturi vin grămadă, pe-aici vor ca să treacă.
Nu trece multă vreme şi ploaia se dezbracă.
Trec păsările-n grabă şi caută scăpare.
E vreme mohorâtă şi vântul bate tare.
Eu pot lupta, dar numai cu oameni şi armate.
Furtuna răsuceşte frunzişurile toate
şi bărci în cer legate azi-noapte le dezleagă.
Tu eşti aici. Hai, vino, nu merge-n lumea largă.
Şi să-mi răspunzi chiar până la ultima strigare.
Agaţă-te de mine când simţi o teamă mare.
Dar am văzut o umbră în ochiul tău cel dulce.
Acum însă, micuţo, tu caprifoi mi-aduce,
să simt cum o mireasmă din sânii tăi coboară.
În timp ce-aleargă vântul şi fluturi mulţi omoară
eu te iubesc, de-aceea muşc gura ta de prună.
Şi te-a durut probabil să-mi ştii firea nebună,
şi sufletul meu singur, şi-al meu nume de-ocară.
Ne-am sărutat mult ochii privind Steaua Polară
Şi-amurguri pe deasupra se-nvârt şi trec în hoardă
Cuvintele ce plouă pe tine, te dezmiardă.
De mult îţi iubesc trupul de perlă însorită.
Şi cred că-ntreaga lume de tine-i stăpânită.
Din munţi îţi voi aduce zambile, flori distinse,
şi din pădure coşuri cu sărutări aprinse.
Aş vrea să fac cu tine, femeie singulară,
ce face cu cireşii frumoasa primăvară.
vezi mai multe poezii de: Pablo Neruda
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.