...și se făcea că-i plouă,rezemat de toc,cu zâmbet șăgalnic,mângâind tăcere ca pe-o amânare...ochii lui semănau izbitor cu cuvintele,molipsitor de domestic,să facă încă un pas asasin...
...s-a vindecat bucuria revederii,ca un ceva virtual,s-a retras în ea însăși - prietene...clipe calamitate ce văd depărtarea în gol...nici inima nu mai bate cu noduri în gât,nici casa măiastră rătăcind pe cocleauri...erau drumuri în lucru - un fel de convalescență blocată cu gustul amar...
- Luna,adoarme târziu în pomul din dreptul ferestrei,pe-o cracă,până aproape în zori - au rămas în mână florile cu spini,pe care îndelung sângerai...
vezi mai multe poezii de: maria podari
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.