Însetat,
Timid,
Sfios,
Am intrat în barul
Din centrul vechi
Al iubirii,
În căutarea visului
Pierdut,
Din prea multă
Tinerețe.
M-am așezat la masa
Din colțul sufletului
Și-am comandat
Un pahar plin cu iubire.
Lumina difuză
Din salonul gândurilor,
Pâlpâia speranțe,
Râvnind o picătură
Din absolut.
Vitrine pline
Cu suflet pustiit
Străluceau,
Hlizindu-se
La neputința evadării
Din sine,
- Cu spumă ?
Doi ochi mă priveau
Și-mi sfredeleau abisul
- Fără, am răspuns
Tăcând;
Spuma agită astrele,
Sentimentele,
Emoțiile,
Tulburându-le
Iremediabil...
- Aș prefera doar cu-n surâs.
Inima îmi ardea !
Nu aveam cu ce s-o sting !
Pe masă nu existau
Săruturi sau îmbrățișări
În care să scutur jarul.
După ceva vreme,
Paharul a sosit !
Dar ce păcat...
Inima mi se făcuse deja scrum.
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu