GRASA ȘI ADONIS
Într-un muzeu,
Într-o vineri,
Într-o doară.
Stând sus pe soclu, face pe superbul,
trăgând cu coada ochiului la Venus,
dar ca și ea, deși mă cheamă Grasa,
îi înțeleg la fel de bine verbul.
Te-am priceput, frumosule, și-ascultă:
am și eu nuri
conturi
ca Afrodita.
Și la bărbați, că nu fac pe sfiita,
am decât dânsa trecere mai multă.
Și, pân-la urmă, dacă e să fie,
o fi zeiță ea, dar eu sunt vie.
Nu sunt zgârcită, sunt și eu frumoasă,
sunt caldă, dornică, docilă, nu sunt cață,
sunt poate decât ea puțin mai grasă,
și de aceea eu ți-o spun în față:
ăi fi frumos,
ăi fi viteaz în lupte,
dar ce folos, frumosule Adonis,
că ai o mână, și-alte "chestii" rupte!
Post scriptum:
Doamne, și ce mult îi plăceau napolitanele "Aida"!
Paul Sava-LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.