Nedumerire
Înalte, roșii, cupele de mac
de vânt se leagănă-n derivă
pe marea grâului de aur,
în căutarea unui far,
să-i soarbă miezul de lumină.
Cu vârful negru, funerar,
săgeți, stamină de stamină
absorb din razele de soare
tot ce e ardere nocivă,
și, prin ce taină?, o prefac
în boabe dulci otrăvitoare.
Pe-acelaș lan, și grâu și mac.
Lumina bate-acelaș drum
mereu; și ieri și azi, și mâine.
și, totuși, după-al cărui plac
ne dă otravă macul, grâul pâine?
O fi și asta voia Lui, sau...cum?
Paul Sava-LACRIMI USCATE
vezi mai multe poezii de: Paul Sava
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.