Pe lâng-a mea fereastră iar,
Al tău chip veacul și-l face,
Și-mi pare că e tot mai rar,
Cu cât mai mult mi-l place.
Din scaun mă reped și-acum,
Să te petrec cu ochii-mi tainici,
Și mai c-aș da, ieșind în drum,
Să-nhaț eu din ochii-ți falnici.
Și potrivit ce-ar fi să-ti spun,
Al tău picior să-l am pe loc,
Când temerile-mi mă răpun,
Iar biata inimă mi-e-n șoc?
Căci martor n-am mai fost,
L-așa erupție de candori,
Și-abia de licăresc cu rost,
Ale-mi trecutului comori.
Și-n perdea lipi-m-a dorul,
C-a ta clipă s-o surprindă,
În zadar iuțindu-și zborul,
Al tău gând să îl cuprindă.
Și dus-ai fi pe lângă mine,
Făr-a ști ce-ți port, copilă,
Un străin ce pasu-și ține,
Prin a lui trecere umilă...
vezi mai multe poezii de: florinpaun
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.