O, dealuri pe care coboarau
Caii desfereți în nemărginire,
Insula a dorului nerostuită omului.
Și marea care lovită cu bice
De fulgere despicând bolta
Se retrăgea în sine ca un animal rănit.
Noi ne-am mai întors din drum
Dar gândul a rămas singur, pribeag
Să călătorească mai departe
Pe valurile rostogolite ale imaginației.
Fericiți n-am fost decât la izvoare
Când valuri de nori ne-au învăluit
Cu umbrele lor mereu călătoare.
Când ne-am trezit din vis lumea deja
Se întorsese din celălălt tărâm.
Copyright © 2017 Marin Mihalache
vezi mai multe poezii de: marin.mihalache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.