Cerem fără a gândi
A avea nevoi ori ba
Vrem să stăm a nu trudi
Dar să nu fim duşi cu vorba,
Ce ne facem de avem
Sinele în noi, să zicem
Care fără să putem
Ne absoarbe când nu trecem,
Avem în noi un tot
Ce ţine de construct, de viaţă
Avem în noi un port
Ce se afundă-n ceaţă.
Plimbări nocturne printre stele
De când el gândul s-a tot dus
Să zburde fără de inele
Să amuţim deşi n-am spus,
Când adie vânt de vară
Peste cerul alintat
Se prăvale marea-n seară
Peste câmpul luminat.
Plâng vânturile peste ape
În mersul fără de vorbire
Nu mai e chip să se adape
El gândul dintr-o amintire.
Putem avea dreptate
E buna, sănătoasă
Dar nu e loc de toate
Fără a fi aleasă,
Privim în sus, credem sublim
Că Domnul stă şi ne aşteaptă
Ne facem poate că iubim
Dar mintea este pe o treaptă,
Turnaţi amor peste văpaie
Şi amalgam peste ce-i pur
Turnaţi o lacrimă să-nmoaie
El sufletul, fără contur.
Să dăm din noi ce-avem, dar bun
E simplu şi este firesc, când vrem
Să credem în amurguri ce apun
Şi-n chipul nostru omenesc.