Cartea nopţilor albastre.
Plăcut suspin.
Deschide-ţi toamnă, coperţile-aurite,
arată-ne culoarea covoarelor din frunze,
sărută aerul şi apele, ce-ating cu buze,
coroanele de pomi tot mai rănite.
Cu pala ta de vânt muiat în gheaţă,
întoarce pagini galbene de vreme
şi lasă frunzele-n căderile supreme,
să legene plecarea timpului în ceaţă.
Aprinde pomii tăi, de-un arămiu nostalgic,
întinde-ne covorul din razele de soare,
lăsând în pace aripi de păsări călătoare,
să deseneze cerul şi orizontul, magic.
Tu, ultima copertă închide-o apoi lin,
foşnind printre copaci, cu trena-ţi arămie,
călcând peste ce-i verde, cu-atâta lăcomie,
lăsându-mă pierdută, într-un plăcut suspin.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.