Cin’ mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înţeles că sunt om serios,
Dar cin’ le-a şi citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, şi pe deasupra, încă, foarte,
Şi nu-mi permit, io care-s consacrat,
Recunoscut la birt, în cartier,
De-o lume rafinată şi cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind să le recit un plagiat…
S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren, două sau trei,
Căci, muza când mă prinde în condei
Şi-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
Nici gând să copiez vr’un ramolit!…
Aşa că, observaţi, io-s plagiat!
‘nainte chiar să scriu poemu-acel…
De-un clasic! Ce Ruşine! Ce mişel!...
Şi mă gândesc să pun mâna pe el,
De nu ar fi de-un secol decedat!
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mare talent ai sa scrii versuri umoristice! Minunata poezie!
stomff
miercuri, 28 octombrie 2015
:)
Foarte tare ! Și poezia și comentariul.
mirimirela
marți, 27 octombrie 2015
Nu am plagiat pe nimeni, dar nimeni inca nu m-a plagiat si asta ma doare!
Val (autor)
marți, 27 octombrie 2015
foarte frumoasa..
felicitari!
danab
marți, 27 octombrie 2015
Poezia ta e savuroasa, ce bine ca nu ai plagiat pe nimeni! :)
andreionthepoetry
marți, 27 octombrie 2015
Foarte tare domnule Valeriu Cercel !
petrica_c
marți, 27 octombrie 2015