Mi-am lăsat papucii lângă pat
frumos așezați – unul lângă altul
Noaptea asta, ca altădată/ ca niciodată
– că de n-ar fi, nu s-ar povesti –
Îngerul desculț poate va avea nevoie de ei
să nu-i înghețe picioarele
când îmi veghează casa vieții
înadins descuiată
o lumină de veghe
și un caiet pe masă deschis
chiar la pagina unde începusem un poem
despre îngeri
poate îl va citi și-l va duce la capăt …
Cine știe mai bine decât El cum trăiesc îngerii
în îndoielile oamenilor?!
Am adormit așteptând…
Am visat că venise
– Mă vizita numai noaptea
când visele trec prin pereții întunericului căutând
sensul –
Luase în stăpânire toate cuvintele nerostite încă.
Dimineața
papucii erau la locul lor
cuminți
Numai poemul despre îngeri/ cu îngeri/
dispăruse
Se dusese pesemne în casa de sticlă
acolo unde toate sunt transparente în înțeles
în altă dimineață
mi-l aduse într-o capsulă rezistentă
la vreme și vremuri/
la istorie/
și la toate istoriile despre mine
pe care eu n-am mai putut să le schimb.
Le-am adăugat doar
un simplu
SFÂRȘIT
vezi mai multe poezii de: Mihaela Albu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.