Poeții vechi, poeții noi
Titani în slujba sfântă-a libertății,
În stihuri v-ați zidit mausoleu,
În stânga țineați pavăza dreptății,
Și-n brațul drept, pe Bunul Dumnezeu.
Condeie scrijelind pe cer lumină,
Nu încăpeți în ochi de muritori,
Cadeți aleși din armia divină
Din stelele ce ard în aurori.
Noi suntem doar umila voastră umbră,
Și parcă tot mai slabi, mai dezolați,
În lupta asta obsesiv de sumbră,
Cu oștile rărite de soldați.
Noi suntem doar un ciot, o tigvă spartă,
E-atât de mult albastru pân' la voi,
Exista oare viață după artă?
Lăsați-ne, va rog, s-o știm și noi!
În spinii sorții viața se desfată,
Și căpătând ușor acea paloare,
Cum trece totu-n toate dintr-odată
Cu cea din urmă stinsă lumânare.
A fi sau a nu fi, ce aporie,
Împinsă până-n miez de infinit!
Din ermitajul meu de insomnie,
Încerc din morți, ușor, să mă ridic.
Dar chiar și-așa, cu boala în spinare,
Apatici, obosiți și-nsângerați,
Cât pâlpâie un muc de lumânare,
Va fi mereu lumina în Carpați.
@BFB
vezi mai multe poezii de: Bogdan Boitan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
https://www.youtube.com/watch?v=whI0mPnstfA
Adina Speranta
joi, 14 octombrie 2021
Frumos omagiu adus titanilor poeziei, Bogdan!
Felicitări :)
P.S. Știu că ai și recitat această poezie, se poate adăuga și recitarea :)
Adina Speranta
joi, 14 octombrie 2021