Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCVII

Mă cheamă teiul pe-nserat
Cu-atâta duioşie..
Ca să păşesc al casei prag
Acolo, m-aşteaptă cu drag

Sărută-mi dragostea din şoapte!

Sărută-mă lângă oglindă,
să văd iubirea dintre noi,

DUNIA PĂLĂNGEANU:

DE TOAMNĂ

Mai aud și astăzi dulcea ta chemare
revenind prin vreme ca un lung ecou
cu-nveliș de umbre din cireși amare
mai demult uitate într-un bibelou.

Strop de foc din trandafir
Ochi de fee din poveşti
Zbori pe zâmbet de zefir
Sufletu-mi să-l izbăveşti.

Noaptea te visez întruna

ziua-ntreagă-i un coşmar

Vegherea și iubirea cu focul cel dintăi
Păstrează-le copile mereu la căpătai.
Căci va veni Pastorul când noaptea e în toi
Să ia cu El acasă turma de miei și oi.

Bogată și rece ba trufașă chiar...
S-a-ntors iarăși toamna gonind al său car.
Și cal îi e vântul,un rece blestem
Stejarii,chiar nucii se-nclină solemn...

În această cupă sângele cald
așteaptă buze care să-l bea
lacom și ars,
trupul acesta întins pe eșafod,

Într- o iarbă ' naltă, uscată,
Stătea floarea supărată
Fiindcă- i singură și tristă
Și- ar vrea viață de artistă...

Artista căreia îi place să vadă totul
În roșu, portocaliu, galben și maro.
Mama care învelește pământul rece
Cu o pătură călduroasă de frunze.