Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCXIII

Privirea sus o țin, într-una,
Chiar dacă vine cu minciuna
Șarpele vechi,satanailă
Ce n-are suflet,n-are milă.

Pat de frunze îmi așterne nucul din grădina- n vise
Și în pânză de păianjen cad speranțele, sunt prinse.
E octombrie, se scaldă soarele în frunze moarte,
Crezi că- i vară, fluturi zboară în iubirea spusă- n șoapte.

Marea Întâlnire

La Tine, o Doamne, în rug-astăzi vin
Cu sufletul searbăd scăldat în suspin,

Își rupe luna cornul într-o baltă,
un curcubeu înghite azi nămol,
se-aude prin păduri urlând o haită
spre carnea unui cer de stele gol.

În armonii cu zările pictate
Mă prind de nori şi mă aşez în mine,
La umbra vechilor iubiri furate
Sorb amintiri şi scriu pe foi marine.

Tu vii la noi cu picătura
Ce face lacul să tresară,
Sau supărată în trăsura,
Unui Ilie ce-nfioară!...

Câte vieți au trecut
de la moartea
Lui Dumnezeu
Domnule Nietzsche

nu poţi ascunde întunericul
în pumni
doar lacrimile câteodată
să nu îţi vadă nimeni

Soarele încet s-a stins
în vise de neatins,
Luând cu el multe tristeţi
să le înece-n dimineţi.