Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCXXVI

Sub dalele de marmură ale luminii nenăscute
tremură un suflet în care latră dureri
ce păreau de mult uitate.
Nu la amăgitoarea lună latră,

Pășim pe drumuri paralele
Ce se-ntalnsec la infinit;
Zadarnic naște cer și stele
A ta privire de granit .

La ora pe care ceasul nu o cunoaște,
Când iți găsesc obrajii înecați în lacrimi,
Chem pictori din vremuri îndepărtate,
Să dea naștere din ale tale patimi.

Fără noimă

Atâta soare,
aşa căldură

Mă îmbăt
cu noaptea
din
ochii tăi

Visez că mă îmbrac în tine,
Prin voaluri albe de mireasă,
În corpul tău e-atât de bine,
Soție, zâna mea aleasă!

și s-a lăsat o ceață peste lume
ca o fiertură tulbure de orez lunguieț
strecurată să rămână boabele pentru risotto:
știi că italienii zic riso și la orez și la râs

Românii ajunseseră la grea Posadă se sminteau
În lumea largă ce se întâmpla cu ei nimeni știa
Și a fost un Copil al Mariei care în mijlocul greutăților

Trăiesc, sperând la clipa întâlnirii
Şi parcă dorul meu e mai aprins,
Să zbor spre plaiul veşnic al Iubirii
Să te-ntâlnesc.. să nu mai fie vis..

era cer senin sau poate era doar ziua
zâmbind
nu mai știu,
atâta țin minte

Inima mi-a rămas agățată între câteva stele,
de unde speranța fulguia însingurată înspre pământ.
Erai langă mine dar te zăream din ce în ce mai greu.
De ce te-am urmat acolo? De ce ai plecat fără mine?

Dintr-o inimă de nor
Îţi fac astăzi mărţişor.
Fir de soare are-n el,
Alb curat de ghiocel.

Tremură lacul
Tremură lacul
oglindind copacul
și-a sale unde