Vezi varianta desktop a site-ului
Caut printre șoaptele ce mi le-ai spus cândva un ecou care să nu sune a gol să nu se piardă undeva între cele doua lumi cea dorită si cea trăită
Nu mai e mult și o să pleci de tot, Căci asta nu mai este lumea ta Și-o să sădesc pe-al tău mormânt, socot, O floare-albastră de nu-mă-uita.
Mi-e visul tânăr ca un prunc Şi catre ceruri îl arunc Şi îl trimit şi către voi Că sol al zilei de apoi.
Văd oameni o droaie, Toți stau în convoaie, Prea multe tărăboaie, Nimeni nu face o laie.
Pe umeri duci un dor străbun, cu gene arse de păcate. Sub sprânceana ta tăcută stă soarta lumii, nevăzută,
O Doamne! Cât de mare poți să Fii, Ne poți cuprinde-n palme, Noi învățăm a Te iubi, Iar Tu ne aperi Doamne!
Nerăbdătoare toamnă Ce nu mai ține seamă Că azi, în calendar E luna lui gustar!
Eu sunt doar iubire Tu frică și fugă Cu aceeași durere Ce-ades mă subjugă.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
© 2026 Poeţii Nostri. Toate Drepturile Rezervate. Toate textele sunt reproduse în scop educaţional pentru informarea utilizatorului.
Despre noi Termeni şi condiţii Politica de confidențialitate
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.