Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: LVI

Nedeslusind adevaratul sens al vietii
Esti impietrit de efectul rece al ghetii,
Din sufletul tau gol,lumina diminetii
Te-ai distrus singur,acum sparge peretii

Atracţie? Să fi fost cândva,
Cu douăzeci de ani în urmă.
Acum, atraşi de altceva,
Abia de se mai ţin de mână.

Bate vântul prin ogradă
DNA-ul ce să vadă
că poetu-n mintea lui
este dat vai dracului

Pasăre împăiată

Am uitat să vă spun ...
În oraş nu mai sunt păsări! Oamenii îmbrăcaţi într-o teamă portocalie merg împleticiţi după un ritual străin nouă, şi-n piaţa mare, nebunul străzilor vinde pe o tarabă cărămizi de spaimă, mănuşi pentru frică şi posturi de şefi pentru moarte.

Liniştea a coborât ca o ceață deasă într-o seară de toamnă
Şi felinarele aleilor umede din parcul tăcut, conştiința îndeamnă
La demnitate, precum frunzele desprinse din copacii resemnați;
Ele simt nemurirea şi salută în cor paşii-n ecou măsurați!

Aleanul meu timid, fierbinte bumerang,
Zboară ades, dar nu te poate-atinge,
Se-ntoarce trist, şi-mi ţine iarăşi hang,
Privind posomorât tăcerea care-mi ninge.

A fost cândva odată un tinerel ce-avea
O mamă iubitoare.. care mereu plângea...
Avea un singur ochi.. şi nu ştia de fel
De ce măicuţa n-are doi ochi aşa ca el...

o cafea fierbinte şi o bucată
de turtă dulce
ar putea îmblânzi
prăpastia unei dimineţi

De ar veni Isus Cristos la poartă,
Te-ntreb de oare, eşti tu pregătit,
Să Îi deschizi cu dragoste îndată,
Să Îl primeşti cu-o inimă curată,

E iar Septembrie,e toamnă
Din nou purtăm cojoace fistichii
Din nou,destinul ne condamnă
La pictogramele-arămii.

Toată noaptea
te-am aşteptat să vii,
ardea cămaşa
pe mine oftând;

Iubito,
vezi soarele
ce ne clipește
complice din ochi?

Splendoare de toamnă

Cu păru-n vânt şi plin de fori uscate,
Se vede coborând tomna în vie,

Tu!

Tu, steaua dintre stele ce-ai coborât din aștri,
M-ai copleșit cu cerul din ochii tăi albaștri.

Puțină tristețe în suflet și încă o gură de moarte,
Beau timpul din pura clepsidră, rămâne doar zațul și noapte.
Și tot întunericul lumii trăiește în mine și-n tine,
Și-n portul naivelor gânduri, o barcă pierdută revine.

Azi a plouat mult
Și ne-a stins felinarele din inimi...
A urmat doar să ne rătăcim
Pe alei nepavate din care au fost scoase

E dimineaţă...
Mai e şi toamnă…
Ceaţa matinală se scaldă,
intangibilă, impasibilă,