Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist,
Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă,
Gonită prin ruine, la ropote asist,
Cu luna de sub gene cuprinsă de angoasă.
Prin site ancestrale mai scapără-un amurg,
Cu degete de smoală îmi sperie lumina,
Din stropi de orizonturi, cuvinte mi se scurg,
Cum pinul de pe creste își deapănă rășina.
Adastă, sub ispite, nămeții de tăceri,
Silabele-s obuze pătrunse de tenebre
(Ostatic în poeme, la glorie mai speri,
Pășind, cu-nchipuirea, pe-un cer cu false zebre.).
Port crivățul pe umeri, o haină mult prea largă,
Cu frigul drept cămașă, înaintez spre stele,
Transport domol Olimpul și rugile-mi pe targă,
Am unică podoabă doar visurile mele...
vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc mult, Deea, Gabriela, Laurian! Îmbrățișări cu drag!
Camelia Ardelean (autor)
luni, 30 ianuarie 2017
Expresive imagini.Bine conturat poemul
laurian
sâmbătă, 28 ianuarie 2017
Citind poezia rămân visătoare.
gabriela
sâmbătă, 28 ianuarie 2017
Frumos! Inedit!
deea
sâmbătă, 28 ianuarie 2017