M-am întovărășit cu întunericul în această călătorie
Dinspre naștere înspre agonie;
A ta falsă mărinimie m-a schimbat pentru totdeauna.
Și-acum tot ce eu revăd, tot ce resimt
Nu este decât umbra a ce-ar fi putut să fie.
Un ilustru cugetător
Răpus de propria sa arípă-n zbor...
Pierdut la-al nopții semafor
În jurul meu respir tăcere, negrul nopții mi te cere-
Și rămân un spectator.
Pierdută negreșit
Într-un dans nechibzuit,
Te-ai pierdut peste măsură
Într-o inimă cu multă ură.
Acum nici că vreau să știu de tine,
Pleacă-ori vino iar- nu-mi pasă,
Pustie, solitară este-a cordului meu casă...
Plecată azi, te ai pe tine.
Pășesc pe urmele unei ruine
Străpunsă-n lacrimi de troiene
Consumate, irosite toate poate prea devreme-
De-a ta răscoală inima-mi nu se mai teme.
Dat spre uitării
Un amor prea pitoresc,
Eu joc mereu un joc prea bătrânesc...
Balsam a fost zâmbetul tău durerii
Ce-o simt din veacul strămoșesc
Ce-o cântă-n strune mesagerii
Cumplitului destin neomenesc...
Să fii supus iubirii- ce moarte incorectă,
Te cutremuri și te-avânți spre o stea a înseninării ce-o descoperi prea târziu, și-i prea perfectă.
Este doar farul uitării.
Tu pleacă deci de unde ai venit,
Și uită că o altă stea la fel de însingurată
Pe-al tău drum a poposit.
vezi mai multe poezii de: hlh98
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.