Noaptea stelelor lactee
se prelinge din cochilii;
Zburători, pterodactilii
înfioară-n graminee
cuaternara șerpuire;
Vântu-ncepe să răsfire
zbuciumata lor maree...
Dinspre-abisul înserării,
aromind eternitate,
ca planete argintate,
vin plutind titanici sporii;
Vremea e violacee,
iar imense cetacee
sparg tăcut oglinda mării.
Prin ochean intergalactic,
stau gândind sumerienii
- ani-lumină de bejenii...
Spațiul lor devine cuantic,
zborul cosmic - epopee -,
Terra - câmpuri elizee
ce-mpletesc timpul fantastic...
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.