Noaptea se târăşte şi geme
Tunete, urlet, furtună,
Rafale, cuprinse-n blesteme
Se scurg prin nervi în ţărână.
Se-adună toţi zeii la horă
Tropăind prin nori belicoşi,
Fulgere şi focuri devoră
Alungând din cer pe fricoşi.
La mine cu ploi se încruntă
Miraţi că nu-mi pasă de iad,
Eu umblu năuc cu-o lăută
Şi-n sine-mi cu totul recad.
Şiroaie mi-aleargă pe faţă
Vocea mi se-aude-n eter,
Stăpânii cu vânt mă înhaţă
Eu cânt şi pe toţi îi disper.
De ce să suport aroganţe
Ce n-au mai nimic de transmis,
De ce să mă joc cu speranţe
Când visul din rugi mi-e omis.
Lumina născută din mare
Se-nalţă pe gene de zori,
Mi-alungă tristeţi şi răcoare
Pictând crezul meu în culori.
Scrâşneşte lăuta prin picuri,
Balade din ploi readun,
Ce fost-au, sunt toate nimicuri
Un nou început recompun.
02.07.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.