Repere privind viața și opera lui Corneliu Neagu
Adăugat de: necorupb

Corneliu Neagu (n. 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a predat la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în șase cărți de poezie publicate și colaborări la reviste literare. Din activitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. Opera sa științifică este concretizată în numeroase tratate și articole științifice, cu arie de recunoaștere națională și internațională. Majoritatea articolelor sunt publicate în reviste sau volume ale unor manifestări științifice indexate în Baze de Date Internaționale (BDI), cu factor de impact mare și foarte mare, unele atingând nivelul cel mai înalt, ISI galben (Q2), și ISI roșu (Q1) . Recunoașterea internațională a profesorului Corneliu Neagu decurge și din faptul că, pe durata anilor 1983-1985, a fost cadru didactic la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran (USTO)-Algeria, iar mai târziu, în decada 1990-2000, a participat la numeroase proiecte europene în colaborare cu universități din Franța, Spania, Anglia și Irlanda. Prin experiența acumulată în aceste proiecte, a contribuit decisiv la reformarea învățământului tehnic superior din România. Pe această cale, poate fi considerat drept unul dintre cei mai importanți deschizători de drumuri pentru noi specializări în inginerie, atât la nivelul studiilor de licență, cât și a celor de studii aprofundate și masterat. În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale relativ scurte, publică încă cinci volume de versuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, DRUM SPRE ETERNITATE, TIMP ȘI DESTIN, POEME PESTE TIMP. Primele trei la aceeași editură ePUBLISHERS, în 2017 , 2018 și 2019, iar celelalte două la editurile MATRIXROM, în 2018 și BREN, în 2020. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, ARMONII CULTURALE, PARNAS XXI, eCREATOR etc. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Amintim dintre acestea, mai întâi, pe cele publicate în editura GRINTA din Cluj-Napoca, sub coordonarea poetului si criticului literar Romeo Ioan Roșiianu: eCREATOR 2, în 2017, PRIMĂVARA CUVÂNTULUI și TOAMNA CUVÂNTULUI, în 2018. Versurile lui Corneliu Neagu au apărut și în antologia TREPTELE SPERANȚEI, coordonată de poeta Sibiana Mirela Antoche, în anul 2018. De asemenea, poetul Corneliu Neagu este prezent în antologiile SCRIITORI ROMÂNI UNIȚI ÎN CUGET ȘI SIMȚIRI LA CENTENARUL MARII UNIRI și POEȚI ȘI PROZTORI ROMÎNI ÎN REGAL EMINESCIAN, apărute în anul 2019, sub coordonarea doamnei Eugenia Enescu-Gavrilescu. În creația lirică a lui Corneliu Neagu descoperim, încă din primul volum de versuri, cuvinte noi, transferate din domeniul științific în cel literar, precum defragmentare și stigmergie. Utilizarea acestor neologisme îi permite autorului să transmită observații, idei sau stări emoționale, pentru care cuvintele comune sunt mai puțin potrivite. O viziune proprie privind stigmergia și defragmentarea pot fi regăsite în eseurile MULTIPLELE FAȚETE ALE STIGMERGIEI și MIȘCAREA DEFRAGMENTATĂ, publicate de Corneliu Neagu în revista LOGOS ȘI AGAPE. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism, onirism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum. De-a lungul timpului, în creația literară a lui Corneliu Neagu s-au adunat mai multe poeme în care apar, ca elemente simbolice de natură expresionist-onirică, Licornul și Nagoda. Autorul își asumă paternitatea acestor simboluri în poezia românească. Iată un fragment din poemul DESCÂNTEC în care cele două simboluri sunt reliefate cu rafinament: /„Trecea nagoda peste râu, / din visul adormit plecată, / lăsând licornul fără frâu / să bea jăratec din covată. / [...] /„Ea l-aștepta sub un gorun, / descântec să-i așeze-n cale, / din mâțișorii de alun / să-i facă frâu pe nicovale/, din ghindele căzute jos /potcoave noi să-i făurească,/ să-ntoarcă râul tot pe dos, / mirată apa să descrească./ [...]. Despre creația lirică a lui Corneliu Neagu au scris personalități marcante a literaturii românești actuale: Geo Călugăru, poet, eseist și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR); Mariana Gurza, redactor șef al revistei LOGOS ȘI AGAPE și membru în Comitetul Director al revistelor CUVÂNT ȘI IUBIRE și ARMONII CULTURALE; Nicolae Vasile, poet, prozator și eseist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și coordonator al cenaclului LITERAR-ING. Iată câteva referințe succinte ale autorilor menționați despre creația lirică a lui Corneliu Neagu:
Geo Călugăru, cu prilejul lansării volumului DRUM SPRE ETERNITALE la cenaclul LITERAR-ING: „Dacă Tudor Arghezi, într-o poezie din ciclul „Cântare Omului”, exprima extazul în fața iscusinței și profunzimii minții omenești, care a descoperit semnificația majoră a tainelor atomului [...], Corneliu Neagu, a conștientizat ceea ce Dumnezeu a dorit când a creat omul, dându-i statutul de cunună a creației. Înzestrându-l pe om cu liberul arbitru, l-a învestit, cu toată încrederea, în privința alegerii destinului propriu și al omenirii, căreia îi este parte. [...]. Dându-i omului acest dumnezeiesc dar, libertatea de a alege, l-a așezat sub stăpânirea a două verbe: „a fi” și „a avea”. [...]. Îmi exprim bucuria pentru alegerea poetului Corneliu Neagu, în care prevalează înclinația sa către verbul „a fi”.
Mariana Gurza: CORNELIU NEAGU-PORTRET DE AUTOR, în revistele LOGOS ȘI AGAPE, ARMONII CULTURALE, CUVÂNT ȘI IUBIRE, la adresele:
http://www.logossiagape.ro/2019/03/29/mariana-gurza-corneliu-neagu-portret-de-autor/
http://armoniiculturale.ro/2019/03/29/mariana-gurza-corneliu-neagu-portret-de-autor/
http://www.marianagurza.ro/blog/2019/03/29/mariana-gurza-corneliu-neagu-%E2%80%93-portret-de-autor/
„Temele fundamentale din poezia lui Corneliu Neagu vin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Din cuprinsul tuturor volumelor se pot degaja anumite tendințe neo-expresioniste, în versuri de o profunzime lirică incontestabilă. Mai multe poeme, publicate atât în volume cât și în revista LOGOS ȘI AGAPE , grupate în ciclul NOCTURNE LIRICE, evidențiază astfel de tendințe”.
Nicolae Vasile: CORNELIU NEAGU- PROFIL DE AUTOR în Revista de creație și cultură BOGDANIA, Anul VII, nr. 57-58, Martie-Aprilie, 2019, ISSN 2343-8061, ISSN-L 2343-80
„Una dintre temele majore întâlnită în opera lui Corneliu Neagu se referă la destinul omului confruntat cu timpul ireversibil și cu puterea magică a gândului, în deplasarea sa aparentă, cu viteză infinită, oriunde în spațiu și timp. Această paradigmă se impune cu forță, de netăgăduit, în poemul TIMP ȘI DESTIN: [...]„N-ajunge nici lumina acolo unde gândul/ ne poartă într-o clipă prin spațiul infinit,/ să ne aducă taina ce-a zămislit Cuvântul/ la marginile lumii în timp nedefinit./ Cuvânt-dumnezeire, ce arde ca o torță/ în sufletele noastre, orfane pe pământ,/ ca să primim în cuget nemuritoarea forță/ din veșnicia sacră a Duhului Cel Sfânt”. Se menționează faptul că, începând cu anul 2019, Corneliu Neagu este membru al Ligii Scriitorilor din România.


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vă salut, cu respect, D-le. necorupb!

eu-//n purice, rămân.
cu-n surîs sincer,
al meu, tot eu,

narcispurice
narcispurice
marți, 20 octombrie 2020