Tuturor poeților
obijduiți
Trece Toamna zână
Fără drum și cale
Foile din mână
Le citește-agale.
Dar citind le-aruncă
Începând o altă
Și pe larg de luncă,
Și pe culmea naltă.
Le aude rime
Ce le-au scris o vară
Și din prospețime
Ea le dă afară.
Buimăcite, ele
Cad îndurerate
Că n-au fost spre stele
Totuși ridicate.
Dar că-s prin troiene
Cu-altele-mpreună
Și doar bat din gene
În ninsori de Lună.
Vrând dintr-o obidă
Ce le-a strâns cătușă
Inima să-nchidă
Cu o cruce-n ușă.
Ca să nu mai știe
Niciodată-n vreme
Cum o poezie
Plânsul ei și-l geme.
Să nu se păstreze
Un cuvânt de Soare
Până-n zori când treze
Îl visau din zare.
Pentru ca o toamnă
Calculândă rece
Astăzi le condamnă
Într-un timp ce trece...
...Surioară dragă,
Te-am cules în palmă
Să-ți văd viața largă
Cu o minte calmă.
Dar atâtea zile
Văzui fericite
Năzuind din file
De-a fi văznesite*.
Însă-atâtea clipe
Citii de nădejde
Ce se vor pe-aripe
Duse din primejdii.
Și atâta viață
Tremură cu teamă
Că un sloi de gheață
Înainte cheamă.
Dar pe-orice durere
De frunză căzută
E, fără putere,
Lacrimă tăcută.
Care nu-nțelege
Pentru ce e lângă
Și de ce în lege
Este dat să plângă.
Poate și e bună
Uneori tristețea
Inima adună
Blândă frumusețea.
De la voi, sărmane,
Învăța-voi traiul
Să nu poată anii
Să-mi astupe graiul.
Viața cât mă-ndeamnă
Să culeg lumine
Până Toamna-n toamnă
M-a citi pe mine.
*Văznesi - a înălța în cer,
a proslăvi
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Dragii mei! Vreau să-mi cer scuze, poate, că ar fi trebuit să lămuresc ceva. La început era „pentru toți oamenii obijduiți”. Fiecare din noi am adunat și adunăm ceva frumos în sufletele noastre ce nu poți da și altora. Cuvintele și imaginile sunt jalnice. Ei, cum să transmit cum parfumează stepa a pelin, ori cutare peisaj, ori cum cad stele etc... Și ne este foarte obijduitor că apoi murim, iar frumusețea va fi îngropată cu noi. Dar Dumnezeu ne-a spus prin Psalmul 48(traducerea Gala Galaction) și Psalmul 49(traducere Cornilescu) că nu toți oamenii sunt oameni, mai sunt și cei „alăturați la dobitoace”. Deci am scris „poeților obijduiți”. Dacă ești poet nu poți aduna urâciune, ci doar frumusețe. Dar limba omenească e prea săracă să o descoperi. De aceea atâta frumusețe moare cu noi. Și e foarte trist acest lucru. Și obijduitor. Mulțumesc tuturor pentru cuvintele bune. Mă scuzați încă odată.
bragagiu (autor)
luni, 12 octombrie 2015
profunda poezie..intelepte cuvinte..
Domnul sa va binecuvinteze!
danab
luni, 12 octombrie 2015
Splendidă poezie !
mirimirela
duminică, 11 octombrie 2015
m-ai lăsat fără grai
iuli.a
duminică, 11 octombrie 2015
mi a placut enorm......ma simt profund miscat..
Victor
duminică, 11 octombrie 2015
Versuri scrise într-un mod exemplar..
Felicitările mele, Victor!
M Horlaci
sâmbătă, 10 octombrie 2015