Evadare din pat - Robert Louis Stevenson
Adăugat de: Mierla

Din bucătărie şi din salon umbre şi luminiţe se strecoară
Prin draperiile şi jaluzelele de la fereşti,
Iar deasupra capului, traversând noaptea de vară,
Luminează, milioane, aştrii cereşti.

Nu sunt în niciun pom vreodată atâtea frunze, mii,
Nici oameni în biserică sau la vreun festival
Câte stele sclipesc pe-acoperişul lumii,
Făcându-mi cu ochiul în întuneric, amical.

Câinele Mare, Vânătorul cu centură1 şi priviri şirete,
Carul Mare, Steaua marinarului2 şi, roşie, planeta Marte
Sclipesc pe crugul cerului, iar vadra de lângă perete-i
Plină jumătate cu apă şi cu stele cealaltă jumătate,

Stele care mă urmăresc atente, cu curios şi bun temei,
Ele văd cum mă strecor şi cum adorm în pat,
Nici în somn gloria lor sclipitoare nu părăseşte ochii mei –
Ceru-şi roteşte până-n zori aştrii-n capu-mi fermecat.





1. Vânătorul cu centură – constelaţia Orion.

2. Steaua marinarului – Steaua Polară, un astru care nu apune şi nu răsare niciodată,
indică nordul geografic şi are o poziţie fixă, toată bolta cerească rotindu-se în jurul lui.
Este un simbol al speranţei, al direcţiei şi al curajului, al credinţei că întotdeauna marinarul
va găsi drumul către casă. Mulţi navigatori au această stea cu cinci colţuri, fiecare colţ fiind
jumătate umbrit şi jumătate luminat, tatuată pe corp.







Trad. Petru Dimofte



vezi mai multe poezii de: Robert Louis Stevenson




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.