O umbră de vis mă-nţeapă cu doruri
Un val furios se îneacă la mal,
Pe stele de foc, în noapte cad storuri
Şi parcă se sting într-un somn infernal.
Cobor în răgaz mă prind de secunde
Sunt liber să beau din odihnă nectar,
Un fir de nisip aleargă niciunde
Pe limba de ceas amuţită-n sertar.
Când ochii închid las gândul să plece
Departe de somn, prin varii destine,
Sunt zeu, sunt călău, sunt judele rece
Ce-alungă-n neant tot răul din bine.
Aş vrea să adorm dar nu pot trimite
Dureri sau plăceri la groapa utării,
Mă-ncarc cu iubiri din suflet pornite
Şi zbor către cer cu ruga iertării.
Apoi iară urc pe trepte de vreme
În timpul rămas dintre cer şi pământ,
Lanterne din verb lumină-n dileme;
Deci n-am să renunţ la condei si cuvânt.
14.07.2018
vezi mai multe poezii de: Stefan Doroftei-Doimaneanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.