Îți amintești când erai copil
și viața te ținea de mână
să nu cazi, să nu te pierzi?
Viața ta erau mama, tata,
toți acei oameni uriași
care știau și vedeau totul
și-ți ofereau și ție porții mici
din existența, când dulce,
când amăruie.Tu gustai,
însă nu te săturai cu firimituri;
Doreai să știi și să vezi totul,
să fii acel uriaș care mușcă
din nori. Tu ești viața acum,
și poți gusta porții mari
din existența, când dulce,
când amăruie; Știi și vezi
totul, dar nu înțelegi nimic
și ții străns de mână un copil
să nu cazi, să nu te pierzi!
vezi mai multe poezii de: Daniel Adam
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Servus!
- Vin sărbătorile iernii, cu tot ceea ce înseamnă speranțe! să nu ...
Baftă,
purice
narcispurice
sâmbătă, 12 decembrie 2020
Salve, N.
Multumesc, la fel.
Daniel Adam (autor)
vineri, 11 decembrie 2020
Adina, multumesc pentru sugestii!
Daniel Adam (autor)
vineri, 11 decembrie 2020
Aș renunța la ultimul vers (explicativ) și aș mai esențializa conținutul.
Cu drag!
Adina Speranta
joi, 03 decembrie 2020
Salve!
!
Cele bune,
Purice N.
narcispurice
miercuri, 02 decembrie 2020