Sunt dor azuriu purtat de vânt,
Fără viză am acostat în cuvânt,
În portul ce-mi poartă visul,
În largul clipelor – Abisul.
Aud cerul cum în două se frânge,
Ca trupul lui Hrist - apă și sânge.
La masa tăcerii îmi așez gândul,
Îngerii la fericire îmi țin rândul.
C-un sfios curcubeu mă înveșmânt,
O lume nouă din nimic frământ.
În lobul drept se joacă marea,
Cu valuri rebele îmi spală mirarea.
Inima mi-e pasăre salvată de Orfeu
Cu aripile crescând din Dumnezeu.
Rostogolesc norii sferici pe pâmânt,
Să curgă infinitul din ochiul lui Sunt.
vezi mai multe poezii de: Lavinuk37
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.