Îți citesc dulci versuri dintr-un antic,
și vorbele născute printre vii,
corturile, pe malul fluviilor de pământuri
din est, cât de lugubre cad
și dezolate-n această fără fund
noapte de război în care nimeni
nu fuge-n cerul îngerilor morții,
și se aude vântul cu tunet de surpare când
zguduie tablele de metal care aici sus
separă terasele, iar melancolia suie
din câinii ce urlă prin grădinile de zarzavat
la împușcăturile de flintă ale patrulelor
pe drumuri pustii. Cineva trăiește.
Poate că e în viață cineva. Dar noi, aici,
închiși în ascultarea vocii antice,
căutăm un semn mai înalt decât viața,
obscurul sortilegiu al pământului
prin care chiar printre morminte de moloz
buruiana își înalță floarea.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.