Apă închisă, somn al mocirlelor paludice
care macerezi veninuri în plăci largi,
când albă când verde în răsfrângeri,
ești aidoma inimii mele.
Plopul devine cenușiu în preajmă, și stejarul;
foi și ghinde își găsesc tihna înăuntru,
și fiecare are cercurile ei dintr-un unic centru
frânte de întunecatul vânt din sud-vest.
Așa precum pe apă își lărgește
amintirea inelele sale, inima mea;
se mișcă dintr-un punct și apoi moare:
așa îți e soră apamoartă.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.