Mă recheamă câteodată glasul tău,
și nu știu ce ape și ceruri
în mine se trezesc:
un năvod de soare deșirându-se
pe zidurile tale ce erau seara
o legănare de lămpi
din prăvăliile târzii
pline de vânt și de tristețe.
Alt timp: un război de țesut bătea în curte,
iar noaptea se-auzea un plânset
de căței și copii.
Uliță: o cruce de case
ce se cheamă încet,
și nu cunosc teama
de a rămâne singure în întuneric.
Traducere Ilie Constantin
vezi mai multe poezii de: Salvatore Quasimodo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.