Între două rodii, femeia arzândă
râde şi trupul alb dansează şi se zbate –
patima-i vibrează flămândă –
şi i se scurg în somn gânduri vinovate.
O mare de neguri ce aspru veşmânt,
vei ieşi mai pură din nehotare?
Doar pescăruşii ţipă agonizând
legănaţi de vânturile din ape şi sare .
Te voi regăsi dincolo de noapte şi de noi
pe pajiştea luminii fără anotimpuri…
Apoi, amnezici, neputincioşi şi goi
vom reveni în valurile lumii cu alte chipuri.
vezi mai multe poezii de: Gavriil Stiharul
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Originala si extrem de deosebita.
petrica_c
marți, 22 septembrie 2015
Iti urez bun venit! Frumoase versuri.
andreionthepoetry
luni, 21 septembrie 2015