Ți-am scris scrisori pe fluvii curgătoare,
cu pana-n lacrimi calde înmuiată,
fără să știu că-n marea cea sărată,
și apa lor se va preface-n mare.
Pe țărmul alb, clepsidra răsturnată
îmi risipea nisipul în uitare,
iar pescărușul săgetat de soare
își îneca chemarea disperată
în vântul stins sub ultima scânteie
dinspre apus, în alge preschimbată
sub vălu-ți rece, translucid, de zee...
Te pângărea iubirea mea atee,
când ți-am văzut privirea-nlăcrimată
și-am înțeles că, totuși, ești femeie.
vezi mai multe poezii de: Adrian-Nicolae Popescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.