”- De ce să-ți scriu?- Când pot spune prin vorbe!”,
Că te iubesc și-ncerc să nu mă mint.
C-am adunat noi vitregii în tolbe,
Cât poate nici nu ne-am închipuit.
În cartea vieții am citit cândva,
Că amintirea este o himeră.
Ce va apare doar când cineva,
Consideră prezența-ți efemeră.
Cuvintele în minte se aștern,
Ca vorbele pe coala de hârtie.
Și ne provoacă un plăcut antren,
Ce îl avem demult în custodie.
Eu chipul drag ți-l creionez în vers,
(pe care îl rostesc cu sentiment).
Apoi am să-l lansez în Univers,
Pe dânsul revăzându-l permanent.
Vers după vers cuvintele se leagă,
Și capătă o formă de scrisoare.
În care uneori cuvântul ... dragă,
E pus acolo doar din întâmplare.
Îți va părea un lucru prea banal,
(dar ea conține ample sentimente).
În care (chiar și-n modul ireal),
Nu le condideri ca ... evenimente.
Scrioarea de iubire declarată,
”-De ce o scriu?- Nici eu nu știu prea bine!”.
Sunt mulțumit că ea-i revendicată,
De cineva ce seamănă cu tine.
Brăila, septembrie 2017
vezi mai multe poezii de: spykal
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos!
Agafia
joi, 21 septembrie 2017