pe câmpia aridă
a sufletului
nori negri desenează
păsări schimonosite
de ură
stau spânzurate
ferestre închise
uneori te zăresc
pictând lacrimi abstracte
alteori culorile tale
se preling
ca din nişte răni
pe braţele mele sculptate
în rugă
te regăsesc din ce în ce mai rar
troiţele au fost secerate
necoapte
nesfinţite
nesfârşite
îmi sunt încă dorurile
visurile cu tine
umple cerul
de ţipete mute
plouă străin
plouă inutil
fără tine
nici în această veşnicie
nu voi şti cine sunt
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos, continua, imi place stilul tau!
alex
vineri, 14 august 2015
multumiri, prieteni!
paparuz (autor)
joi, 13 august 2015
perfect minunat!
îmi place mult libertatea dată de lipsa semnelor de punctuaţie, dincolo de alăturările neşteptate de cuvinte ce, astfel, devin vizuale. revin cu drag!
adina coltea
joi, 13 august 2015
versuri scurte dar foarte frumoase!
marius_b
joi, 13 august 2015
foarte buna poezia. felicitari
cristi
joi, 13 august 2015